Britney Spears, detalii dure din viață! Totul despre sarcini, alcool și relația toxică cu tatăl ei: „Mă temeam că o să mor”
Cartea care a răscolit presa și lumea mondenă de peste hotare a apărut pe 24 octombrie, în exclusivitate, la editura Bookzone. „Femeia din mine” este autobiografia curajoasă și emoționantă care arată că în spatele reflectoarelor se află o ființă umană care a trecut prin momente care i-au marcat evoluția. În carte, Britney Spears povestește despre cum și-a început viața sexuală, la 14 ani, dar și cum a rămas gravidă cu Justin Timberlake și a făcut avort în baie, deși ar fi vrut să meargă la spital.
Într-unul din pasajele din volum, Britney Spears mărturisește că și-a pierdut virginitatea cu un prieten de-al fratelui său, la doar 14 ani, iar familia ei a pedepsit-o pentru relația cu tânărul mai mare cu trei ani decât ea.
Britney Spears, detalii dure din viață!
„În acel an mi-au plăcut mai mulți băieți din grupul fratelui meu. În copilărie, Bryan era amuzant, cumva ciudat, dar în cel mai bun mod posibil. În ultimul an de liceu devenise foarte plăcut și admirat de toți. Cu prietenul lui cel mai bun de atunci am avut prima relație intimă. Eram în clasa a noua, iar băiatul acela avea 17 ani. Aproape nu mai aveam timp de altceva în afară timpului petrecut cu el. Mergeam la școală ca de obicei, la șapte dimineața, dar plecam la prânz, pe la unu, și-mi petreceam după-amiază cu el, apoi mă ducea înapoi tocmai când se terminau cursurile. Mă urcam în autobuz și mă duceam acasă, ca și cum nu se întâmplase nimic deosebit. La un moment dat însă, mama a fost sunată de cei de la școală. Chiulisem 17 zile și trebuia să le recuperez.
— Cum ai reușit? Cum ai putut să pleci, pur și simplu? m-a întrebat mama.
— Ți-am imitat semnătura.
Diferența de vârstă dintre mine și acel tip era mare, iar acum pare de-a dreptul scandaloasă, așa că fratele meu, care a fost mereu foarte protector cu mine, a început să-l urască. Când Bryan m-a prins strecurându-mă să mă văd cu prietenul lui, m-a pârât părinților. Ca pedeapsă, m-am plimbat toată ziua prin cartier cu o găleată și am curățat gunoiul, ca un condamnat la muncă zilnică. Bryan s-a ținut după mine și m-a tot pozat în timp ce strângeam gunoiul plângând”.
Totul despre sarcini, alcool și relația toxică cu tatăl ei
Britney Spears nu s-a ferit să vorbească deschis despre relațiile ei. Cea cu Justin Timberlake pare să fi fost cea mai dureroasă, pentru că o lume întreagă spunea că este o relație perfectă în lumina reflectoarelor, dar în culise, imperfecțiunea mușca din ea.
Ani mai târziu, Britney a rămas însărcinată cu Justin Timberlake, iar din dorința de a nu se afla despre decizia de a face avort, și-a pus viața în pericol.
„În ziua aleasă, avându-i alături doar pe Felicia și Justin, am luat pastilele, iar aproape imediat am început să am niște crampe îngrozitoare. M-am dus în baie și am stat acolo ore întregi, întinsă pe podea, plângând și urlând. „Ar fi trebuit să mă anestezieze cu ceva” mi-am spus. Era important ca nimeni să nu afle despre sarcină sau avort, iar asta însemna să rezolvăm totul acasă. Voiam o anestezie, voiam să merg la doctor.
Eram așa speriată. Mă temeam că o să mor. Nu am cuvinte să spun cât m-a durut. Am căzut în genunchi și m-am rezemat de toaletă și așa am rămas mult timp – unul dintre cele mai atroce lucruri pe care le-am trăit vreodată. Justin a venit în baie și a stat lângă mine pe podea. La un moment dat, s-a gândit că poate muzica o să mă ajute, așa că și-a adus chitara și a început să-mi cânte. Eu am continuat să plâng până când s-a terminat totul. A durat câteva ore și nu-mi amintesc cum s-a sfârșit, însă 20 de ani mai târziu nu am uitat încă durerea și frica pe care am simțit-o„ , a povestit celebra artistă în cartea ei, despre una dintre cele mai grele perioade prin care a trecut atunci.
„Mă temeam că o să mor”
Cum a aflat Britney că a fost înșelată de Justin, ce relație a avut cu părinții, dar și adevărul ei despre incidente expuse, de-a lungul timpului, în presă puteți afla din cartea „Femeia din mine”, o autobiografie curajoasă și emoționantă despre libertate, faimă, maternitate, supraviețuire, credință și speranță, poate chiar cea mai așteptată autobiografie a secolului 21, lansată, în exclusivitate, la editura Bookzone.
Britney Spears își trece viața în revistă și vorbește despre cum abuzurile tatălui său au început încă din copilărie și au urmat-o, obsesiv, până la maturitate, răpindu-i tot ce avea mai de preț: sănătatea fizică, psihică și sufletească.
„Când tata mi-a spus că nu aveam voie să mănânc desert, am simțit că toată familia mea și statul California mi-au spus asta. De parcă nu aveam voie să mănânc desert din punct de vedere legal, pentru că el spusese asta”.
Din cauză că tatăl ei a convins jurații că este bolnavă psihic, Britney a fost dată pe mâna medicilor.
„Doctorii m-au ținut departe de copiii mei, câinii mei și casa mea. Nu aveam voie să ies afară. Nu aveam voie să conduc. Mi se făceau teste de sânge săptămânal. Nu puteam să fac baie în privat. Nu aveam voie să închid ușa de la cameră. Eram privită chiar și când mă schimbăm. Trebuia să mă culc la nouă seara. Mă supravegheau când mă uităm la televizor, în pat, de la opt la nouă”, a mai spus Britney.
Am simțit cum nu mai aveam noțiunea timpului
Mai mult, tot când era sub tutela tatălui, a fost obligată să ia litiu, din cauza căruia ajunsese într-o stare de completă letargie. Dar în subconștient era îngrozită; știa că e un medicament foarte periculos, pentru că din cauza lui, bunica ei, Jean, s-a sinucis după o perioadă în care i-a fost administrat.
„Ani întregi luasem Prozac, însă în spital, în schimb, mi-au administrat, brusc, litiu, un medicament periculos, pe care nu-l voiam și de care nici nu aveam nevoie. Devenisem foarte lentă și letargică. Am simțit cum nu mai aveam noțiunea timpului și eram dezorientată. În perioada aceea, aproape nu mai știam unde sau cine eram. Creierul nu-mi mai funcționa ca înainte, dar nu am uitat că și bunicii mele Jean îi administraseră litiu, în Mandeville, iar mai apoi s-a sinucis.”
Mai are și acum scrisoarea de la Justin Timberlake
Britney Spears a dezvăluit că are și acum scrisoarea trimisă de Justin Timberlake, pe care încă o ține sub pat.
„Oricât mă rănise Justin, relația noastră se bazase pe iubire, așa c-am fost devastată când m-a părăsit, abia am fost în stare să vorbesc, luni întregi. Îmi venea să plâng de fiecare dată când cineva mă întreba de el. Nu știu dacă eram în șoc, dar așa mă simțeam. Toți cunoscuții știau că nu-mi era bine. M-am întors acasă, în Kentwood, și n-am putut interacționa cu familia sau prietenii. Abia am ieșit din casă. Eram răvășită, stăteam în pat și mă uitam la tavan. Justin a venit să mă viziteze în Louisiana. Mi-a adus o scrisoare lungă, pe care o scrisese și o înrămase. Înc-o mai am sub pat. La final scrisese: „Nu pot să respir fără tine.” Și acum îmi vine să plâng. Astea au fost ultimele cuvinte”.
Ce spune despre consumul de alcool
Multe adevăruri a spus Britney în cartea ei, „Femeia din mine”, printre care artista a vorbit și despre faptul că nu a fost alcoolică niciodată, pentru a închide gura lumii.
„Niciodată n-am fost alcoolică, deși mi-a plăcut întotdeauna să beau, și am consumat doar Adderall, amfetamină dată copiilor cu ADHD. Da, mă făcea să „plutesc”, dar cel mai mult îmi plăcea că pentru câteva ore eram mai puțin deprimată – era singurul lucru care funcționa pentru mine ca antidepresiv și chiar simțeam că aveam nevoie de așa ceva. Niciodată n-am fost interesată de drogurile puternice, deși erau la modă printre cei din industria muzicală. Acolo unde am crescut, obișnuiam să bem bere.
Nici azi nu-mi place să beau vin scump, pentru că-mi arde gâtul. Și niciodată nu mi-a plăcut iarba, cu excepția acelui moment din New York când mi-am rupt tocul. Chiar dacă doar mă aflu pe lângă cineva care fumează, amețesc, mă simt lentă și toantă. Nu-mi place. Știți ce-am făcut eu şi Paris în noaptea aia prezentată drept nebunească, despre care toți au făcut tam-tam, când am ieșit cu Lindsay Lohan? Ne-am îmbătat. Atâta tot!”, a povestit vedeta care chiar ieri a postat pe contul său de Instagram o poză cu ea complet goală.
Cum se comporta când era însărcinată! “Eram plină de ură!”
În cartea ei, Britney Spears a povestit și despre atitudinea ei de femeie însărcinată, ce îi plăcea să facă și ce nu.
“În timpul ambelor sarcini m-am bucurat incredibil de sex și de mâncare. N-au fost alte lucruri care să-mi facă plăcere, eram răutăcioasă – n-ai fi vrut să ai de-a face cu mine în acei doi ani. Nu vroiam să fiu în preajma oamenilor. Eram plină de ură. Nu vroiam ca nimeni, nici măcar mama, să se apropie de mine. Eram foarte protectoare. “Răsfățata Americii” și cea mai rea femeie în viață!(…) Cât am fost gravidă i-am ținut pe toți la distanță: “Nu vă apropiați! Am un bebeluș aici!” E adevărat ce se spune: nimeni nu poate să te pregătească pentru momentul când ai un copil. E un miracol să dai naștere, o experiență atât de spirituală, iar conexiunea pe care o simți cu nou-născutul e incredibil de puternică. Rolul de mamă e copleșitor”, a povestit celebra artistă în cartea ei care face furori în America.